Cu siguranţă ai auzit deja de la colegii şi prietenii care au fost plecați în Statele Unite ale Americii că, una dintre etapele cele mai importante ale plecării tale în SUA este interviul cu angajatorul. Respiră adânc, nu este nimic complicat!
INTERVIUL CU ANGAJATORUL:
Deşi pare a fi o procedură simplă, aceasta necesită pregătire şi cunoaşterea limbii engleze. Pe parcursul anilor, mii de studenţi care s-au înscris la CAEP | Center For American Exchange Programs au obţinut un job bun datorită faptului că interviul cu angajatorul s-a derulat cu succes. Noi suntem singura companie care te pregătește de la înscriere și până în momentul interviului cu angajatorul, așa că nu trebuie să-ţi faci griji: zâmbeşte şi ai încredere în forţele proprii!
INTERVIUL PE SKYPE:
Interviurile pe Skype se realizează în oficiul CAEP | Center For American Exchange Programs sau participantul se poate conecta de oriunde îi este posibil și comod. (discută cu coordonatorul tău) Participanţii sunt anunţaţi din timp despre data şi ora interviului. Aceste interviuri sunt foarte importante, pentru că determină dacă participantul este acceptat sau nu de către angajator la jobul ales.
În cadrul interviului, cele mai importante rămân atitudinea şi responsabilitatea. Chiar dacă interviul este online, este necesară o pregătire împreună cu managerul. Dacă studentul participă la toate seminarele şi training-urile organizate de companie, va fi pregătit şi va avea un interviu de succes cu angajatorul.
Pentru a trece cu succes de această etapă, aplică următoarele recomandări:
- Fii atent la ţinuta ta, prezintă-te la interviu cu un aspect îngrijit (smart casual);
- Vino la eveniment cu 15 minute înainte de ora stabilită;
- Prezintă-te cu o atitudine pozitivă, salută şi zâmbește pe durata interviului;
- Cunoaște limba engleză la un nivel corespunzător jobului ales şi vorbește clar şi răspicat;
- Citește CV-ul şi fii pregătit să povestești despre experienţa ta de muncă;
- Citește oferta de muncă, intră pe web şi informează-te despre angajator;
- Ascultă cu atenţie persoana cu care ai inițiat dialogul. Roagă angajatorul să repete întrebarea în cazul în care nu ai înţeles sau nu ai auzit bine;
- Arată-te interesat de job, fii curios să cunoşti detalii, iar în cazul în care ai o experienţă anterioară în acel domeniu, nu ezita să o prezinţi;
- Este important să fii flexibil în ceea ce ţine de poziţia oferită de angajator;
- Răspunde cu exactitate la întrebările care îţi sunt adresate şi nu încerca să cuprinzi infinitul, dar evită și răspunsurile scurte sau monosilabice, de genul “DA” sau “NU”;
- Fii pregătit să adresezi întrebări angajatorului, însă acestea nu trebuie să se refere la informaţia care este deja cuprinsă în job description.
Respectă aceste criterii, dă dovadă de seriozitate și nimic nu te poate împiedica să obţii jobul dorit şi să ai parte de momente plăcute la interviul cu angajatorul!